Ju-jitsu este considerat a fi arta nobilă a samurailor – “Samurai” arhaic – samburai, de la verbul samburaru – „a sta aproape” – au fost luptătorii japonezi care, prin faptele, demnitatea și onoarea de care au dat dovadă dea lungul existenței erelor istorice, au constituit și constituie exemple de măiestrie marțială, devodament, curaj și simț al onoarei.
Ju-jitsu, în forma sa cea mai completă, a fost o tehnică de luptă folosită de către samurai. Această artă vine din negura timpurilor, fiind cunoscută şi sub diverse alte nume, precum: tai-jutsu, yawara şi hakuda. Ju-jitsu cuprinde atât tehnici care fac uz de arme, cât şi tehnici fără arme.
Această artă este considerată strămoşul formelor aikido şi judo. În cadrul sistemului se găsesc o multitudine de tehnici, începând de la lovirea unor puncte vitale cu mâna sau piciorul, până la strangulare şi tehnici de blocare şi/sau forţare a articulaţiilor. Ju-jitsu este cunoscut pentru prizele şi contra-prizele perfecte, combinate cu imobilizări efectuate cu braţele și procedee superioare de control al încheieturilor.
Un alt aspect al ju-jitsu-lui este existenţa artei atemi (de la verbul „ateru”- a atinge şi „mi”- corp. De aici a rezultat una din grupele esenţiale ale stilului, respectiv Atemi-waza – tehnica de lovire), adică arta atacării/lovirii punctelor sau zonelor vulnerabile ale corpului uman. Ju-jitsu nu este o competiţie a muşchilor puternici – deşi modul de manifestare a tehnicilor solicită şi ameliorează în timp toate calităţile motrice şi coordinative; de fapt acest factor – forţa – nu reprezintă câtuşi de puţin elementul său primordial. Arta se bazează pe echilibru, tehnica pârghiei şi viteza în efectuarea mişcărilor respective, abia ulterior intervenind folosirea forţei cu eficienţă maximă.
Ju-jitsu s-a dezvoltat de-a lungul secolelor în diverse şcoli (Wa- jutsu, Yawara, Kagukaku-jutsu, Kempo, Hakuda, Shubaku, Daito- ryu, Aiki – jutsu, Tai–jutsu, Takeda ryu etc.), primind influenţe atât din artele marţiale chinezeşti cât şi din tehnicile specifice de luptă din Insula Okinawa.
Ju-jitsu în Europa și evoluția sa pe plan mondial
În anul 1977, delegați din Germania, Italia și Suedia au fondat Federația Europenă de Ju-jitsu (EJJF). Pe măsură ce numărul națiunilor membre a crescut, din interiorul și din afara Europei, în 1987 Federația și-a schimbat numele în Federația de Ju-jitsu Internațională (International Ju-Jitsu Federation IJJF), iar nucleul european original al federației a devenit Uniunea Continentală (EJJU) a acesteia.
În urma unei serii de schimbări ale statutului și structurii, în 1998 IJJF a decis să își schimbe din nou numele în Federația Internațională de Ju-jitsu (Ju-Jitsu International Federation JJIF).
La începutul anilor 90, IJJF a devenit membru provizoriu al GAISF (Asociația Generală a Federațiilor Internaționale de Sport) și IWGA (Asociația Internațională a Jocurilor Mondiale- parte a Mișcării Olimpice alături de IOC). În timpul congresului GAISF din 1998, JJIF a obținut statutul de membru deplin.
Ju-jitsu, sub regulile JJIF, a fost parte a Jocurilor Mondiale începând cu ediția din 1997 de la Lahti, Finlanda.
În România, există un număr destul de mare de cluburi cu specializare în ju-jitsu, răspândite pe întreg arealul ţării noastre.