Galan D. Doru
Născut în anul 1987 în București, am intrat pentru prima data pe tatami la vârsta de 5 ani în cadrul clubului Shin Seishin (actual Budo seishin) sub îndrumarea tatălui meu Galan Doru. Trei ani mai târziu obțin gradația kyu 5-centura galbenă oferită de către „senseiul meu” și shihan Alois Gurski.
În prezent dețin gradația de 4 dan ju-jitsu obținută în anul 2014.
În anul 1997 obțin primele rezultate competiționale, iar în perioada următoare particip la toate edițiile de campionat național, unde de cele mai multe ori ma clasez pe poziții fruntașe.
În prezent sunt cadru didactic la un liceu din din București.
Rezultate competiționale:
- Locul II şi titlu de VICECAMPION EUROPEAN la a XX-a ediţie a Campionatului European de Ju-Jitsu, 29-31mai 2009 Podgorica – Muntenegru.
- Locul III şi MEDALIE DE BRONZ, la proba Duo-demonstrativ Masculin, seniori, 29-30 august, Beijing-China Sport Combat Games;
- 29 titluri de campion național în ju-jitsu
- 10 titluri de vicecampion național în ju-jitsu
- 4 titluri de campion balcanic în ju-jitsu
- 2 titluri de vicecampion balcanic în ju-jitsu
- Locul III şi MEDALIE DE BRONZ la Campionatul National Universitar de Judo, Sibiu la categoria – 60 kg în anul 2008 și -66 kg în anul 2015;
- medaliat la diverse competiții: Zilele sportive ale orașului Sf. Gheorge, Cupa Aqvila, Cupa Corisan, Cupa României la BJJ etc.
- Titlul de „Maestru al Sportului”, acordat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, 11.11.2010.
Educație și formare:
- Doctorand, UNEFS, Educație fizică și sport, 2012-prezent
- Definitivare în învăţământ, UNEFS, specializarea Educaţie fizică şi sport;
- Absolvent Master Universitatea Naţională de Educaţie Fizică și Sport, promoția iulie 2011, programul de studii: Performanță în Sport, 4 semestre;
- Absolvent Universitatea Naţională de Educaţie Fizică și Sport, promoţia iulie 2011, specializarea „Educație Fizică și Sport”;
- Absolvent Academia Naţională de Educaţie Fizică și Sport, promoţia iulie 2009, specializarea „Sport şi performanţă motrică”;
- Absolvent al departamentului pentru pregatirea personalului didactic nivelul I și II;
- Şcoala Naţională de antrenori în perioada 2006-2008, specializarea „Arte marţiale- Ju jitsu”;
- Liceul „Mircea Eliade”, în perioada 2002-2006, studii finalizate cu obţinerea atestatului de instructor sportiv la disciplina Judo;